|
 De ziua ei, America laudă România şi „munceşte“ la scoaterea vizelor * Discursul ambasadorului Nicholas Taubman, o mică lecţie despre cum americanii îşi respectă Constituţia, Congresul, legile, Guvernul şi Justiţia * Nicio referire la ridicarea vizelor Mulţumim, România, pentru că mergi înainte alături de America” – prin aceste vorbe şi-a încheiat ambasadorul SUA la Bucureşti, Nicholas Taubman, un nou discurs în care America şi-a declarat dragostea pentru ţara noastră. Discursul a fost ţinut cu ocazia celei de-a 232-a aniversari a Zilei Americii, sărbătorită şi la reşedinţa diplomatului american din bulevardul Kiseleff, ca în mii de alte zeci de mii de alte locuri de pe cuprinsul SUA şi al lumii întregi. În esenţă, discursul lui Taubman a conţinut două părţi. Mai întâi, o scurtă „lecţie de democraţie”, despre cum cum americanii rămân ferm legaţi de valorile democratice, chiar şi în perioade de tulburări economice sau de dezacorduri în politica externă. Partea finală a fost, de facto, o nouă „declaraţie de dragoste” din partea Americii către ţara noastră, unul dintre cei mai fideli aliaţi din Europa. Constituţia SUA, „ancoră în vremuri tulburi”
Deşi Taubman nu a ezitat să se refere la „lista defectelor şi a problemelor” cu care se confruntă societatea americană la momentul iulie 2008, el a descris Constituţia SUA drept „ancora noastră în vremuri tulburi”. Deşi Legea fundamentală a fost amendată de 27 de ori de la adoptarea în 1787, „aceste schimbări contribuie la consolidarea încrederii noastre în acest document şi în statul de drept”, partea cea mai importantă a documentului rămâne „intangibilă”, consideră Taubman. Esenţa lecţiei de democraţie constă în faptul că fiecare american are convingerea că „legea este sacră şi toată lumea trebuie să o respecte”, de unde derivă supunerea cetăţeanului faţă de Congres, preşedinte şi sistemul de justiţie. Chiar fără să facă nicio referire, precum cu alte ocazii, la problema corupţiei din România, reprezentantul SUA a reuşit să pună iarăşi degetul pe rană, arătând ce are SUA şi ce nu are aliatul său est-european. „În această zi de 4 iulie 2008, America rămâne puternică datorită unui bun intangibil: încrederea în noi înşine şi în statul de drept. Această încredere intangibilă în Constituţia noastră înseamnă că suntem convinşi că putem depăşi orice provocare”, a declarat ambasadorul. America nu ne dă altceva decât „tot posibilul” Referitor la parteneriatul româno-american, Taubman a apreciat că ţara noastră „a devenit mai puternică şi mai înţeleaptă” după aderarea la UE, că a găzduit „cel mai mare summit NATO din istorie” şi are o economie care „se dezvoltă într-un ritm alert”. „România nu este doar un partener puternic, ci şi un prieten adevărat şi de încredere al Statelor Unite”, crede Taubman, pentru că suntem o ţară importantă, cu un rol important, într-o regiune importantă. Cu toate acestea, diplomatul nu a făcut nicio referire la problema ridicării vizelor, de care ar putea beneficia, până la sfârşitul acestui an, ţări precum Ungaria şi Cehia. În acest sens, el a răspuns cu câteva ore înainte de dineul oferit la reşedinţa sa la o întrebare din partea Realitatea TV privind problema vizelor, spunând doar „muncim la aceasta”. Nici în discursul oficial nu avea să facă niciun fel de promisiuni concrete: „Simţim cu toţii şi apreciem căldura şi prietenia de care daţi dovadă, iar noi facem tot posibilul pentru a răspunde la fel. Parteneriatul şi prietenia dintre ţările noastre au consolidat ambele state”. de Bogdan Munteanu Sursa: "Gandul" 05 iulie 2008
|