Herbert  Werner  HAUPT-Germania / Nu am atins perfectiunea!

             Interviu cu  Herbert  Werner  HAUPT

-s-a născut la 03 august 1938 în Timişoara

-temporar a purtat numele de  BAKK,numele de fată a mamei,pentru că tatăl a avut ceva probleme cu regimul comunist

-tatăl şi bunicul pe linie paternă au scris şi ei cărţi

-a urmat liceul german ,,Lenau” din Timişoara

-apoi a urmat doi ani o şcoala post liceeala în domeniul construcţiilor

-traducător autorizat germană –română,diploma obţinută  în Bucureşti

-din anul 1964 este căsătorit şi are doi copii

-membru al Cenaclului ,,Adam-Müller Guttenbrun” din capitala Banatului

-la sfârşitul anului 1989 a fondat la Bocşa ,,Forumul Democrat German”

-în anul 1990 împreună cu familia se stabileşte definitiv în Germania Federală,aici a reuşit să-şi împlinească visul scriind şi tipărind până acum 9 cărţi

-este membru al Uniunii Scriitorilor din România

                 L-am cunoscut pe Bert  Haupt,aşa cum îi spun prietenii şi cum îşi semnează cărţile, cu mulţi ani înainte,pe vremea când amândoi locuiam la Bocşa.Am fost la domnia sa acasă şi am discutat mai ales despre o posibilă caălătorie pe ...Dunăre.

                   Acum după mulţi ani constat că a rămas la fel de tânăr,ca atunci când ne-am întâlnit prima oară şi cu mare poftă de a face încă multe lucruri,inclusiv îl preocupă o escapadă pe ,,fluviul albastru” de la Ulm până la Marea Neagră.

                   Locuind în Germania a reuşit să-şi împlinească un vis mai vechi şi-a publicat cărţile scrise de el ,fiind pe lângă scriitor şi editor.

                   Pe tema scrisului am stat de vorbă cu domnia sa şi aşa am aflat multe din frământările şi preocupările sale.

                ,, ...Nu am atins perfecţiunea..."

 Adalbert  GYURIS: -Când şi cum aţi ajuns să scrieţi ?

 Herbert  HAUPT: –Pentru asta trebuie să ne întoarcem la vremea copilăriei mele.Părinţii mei au fost deportaţi.Eu am învăţat primele trei clase elementare într-o şcoală românească,la început ştiind să spun în limba româna doar :da,nu şi apă.Mi-a prins bine învăţarea limbii române,mai târziu am ajuns să vorbesc ca un român adevărat.

                 La un Crăciun,eram în clasa a doua,tatăl meu,cu toate că era ascuns şi căutat de anumite organe,se afla în mod excepţional acasă,mi-a citit un fragmentdintr-o carte scrisă de bunicul meu,tatăl tatălui meu,ce am auzit mi-a plăcut şi atunci m-am hotărat să scriu şi eu,sigur la început stângaci.

                 Prin clasa a şasea,eram la şcoala pedagogică germană din Timişoara, am început să scriu poezii.După un an am scris o piesă de teatru,nu pe gustul anumitori învăţători,dar o colegă a reuşit să pună în scenă ,,opera mea” cu colegii din clasă.

                 Mai târziu când am fost cu ,,domiciliul forţat” la Bocşa am început să scriu în grai şvăbesc din zona Banatului.Unele din aceste poezii le-am folosit mai târziu în cartea mea ,,Concediul de 24 de ore”,carte apărută în anul 1997 în regie proprie,ca de altfel toate cărţile mele.

                 Această carte mi-a adus un succes nebănuit,ce m-a îndemnat să continui.În această perioadă am început să scriu şi în limba română şi chiar maghiară.

-Aveţi structură de prozator ?

-Cred că da chiar dacă uneori am scris poezii şi piese de teatru.

-Aţi scris cu multă plăcere despre Bocşa,chiar dacă aţi fost în acest oraş doar un  ,,adoptat”,un loc poate schimba şi modela pe cineva ?

-Am scris doar ca  ,,musafir” despre Bocşa.Sunt sigur că aici m-am maturizat din multe puncte de vedere.

                Am scris ,,Încercarea...istoria Bocşa”, în trei limbi:germană,română şi maghiară, pe de-o parte că am locuit o periodă în acest oraş iar pe de altă parte pentru memoria bunicului meu,tatăl mamei care a fost de viţă nobilă şi care a trăit şi el în această localitate.

                Probabil ,,capitolul” Bocşa m-a făcut,din cauza anturajului,să scriu şi în limba romăna,învingând astfel comoditatea intelectuală şi totodată dorinţa să mă exteriorizez în această frumoasă limbă.

-Scrieţi cu pricepere în trei limbi:germană,maghiară şi română,este o uşurare sau o piedică ?

-Acest fapt nu este,cu puţine excepţii,folositor la înţelegere şi interpretare,chiar o uşurare şi nu o piedică.

                  Scriu în cele trei limbi,arătate mai înainte,însă îmi place să amintesc că vorbesc în graiul şvăbesc bănăţean şi dialectul specific din Timişoara.

-Sunteţi mulţumit cât şi ce aţi scris până acum ?

-În clipe de autocritică profundă nu sunt mulţumit nici calitativ şi nici cantitativ.Observatorii,însă îi numesc ,,obiectivi”,consideră că scriu din ce în ce mai bine.

                  Fac parte din categoria celor comozi şi trebuie să recunosc că nu am atins perfecţiunea la care visează majoritatea celor care scriu.

-Ce aţi alege între scris şi altceva ?

-Dacă aş dispune de mai mulţi bani,poate aş călători şi acest lucru m-ar ajuta implicit la scris,dar...aşa sunt nevoit sau chiar silit să-mi tipăresc singur cărţile.

                  Aş visa să mă ocup mai mult de femei şi asta ar duce implicit la alte scrieri de tot felul.Din păcate  ambele cazuri  sunt utopice.

-Care sunt planurile pentru viitor ?

-Să ajung să trăiesc cu mintea limpede,ca şi tatăl meu,peste 90 de ani;să mai scriu trei-patru cărţi,două sunt deja începute,dar departe de final;să mai public câteva din cărţile tatălui şi bunicului meu,rămase până acum nepublicate.

-Vă mulţumesc şi vă doresc încă multe realizări pe toate planurile.

                                                  Adalbert  GYURIS

                                                        Germnania